Persoanele în vârsta de peste 65 de ani care folosesc ulei de masline în dieta zilnica prezinta mai putine riscuri de a suferi atacuri cerebrale în comparatie cu persoanele care nu consuma acest produs alimentar, potrivit unui studiu realizat în Franta.
Cercetatorii de la Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale din Bordeaux (Franta) au monitorizat 7.625 de persoane în vârsta de peste 65 de ani, originare din orasele Bordeaux, Dijon si Montpellier, pe o perioada de cinci ani.
Cercetătorii i-au împărţit pe participanţi în două grupuri. În primul grup se aflau persoanele care nu consumau niciodată ulei de măsline, iar al doilea grup era alcătuit din persoane care foloseau acest produs alimentar în dieta lor zilnică.
Pe parcursul acestui studiu, s-au înregistrat 148 de atacuri cerebrale în rândul participanţilor.
După ce au luat în calcul criterii care ţineau cont de greutate, activităţile fizice şi regimul alimentar, oamenii de ştiinţă francezi au constatat că persoanele care consumau frecvent ulei de măsline prezentau un risc de a suferi un accident vascular cerebral cu 41% mai mic în comparaţie cu persoanele care nu consumau acest produs alimentar.
Studiul a fost coordonat de medicul Cécilia Samieri şi a fost publicat în revista ştiinţifică americană Neurology.