Unul dintre medicamente se numeste Ipilimumab, un tip de imunoterapie care vrea sa “învete” sistemul imunitar cum sa lupte cu melanomul. Tratamentul, administrat intravenos de patru ori în decursul a trei luni de zile a fost deja aprobat în SUA, costul unei serii fiind de 120.000 de dolari.
Două noi tratamente revoluţionare pentru cancerul de piele ar putea fi aprobate în această vară la nivel european, urmân a fi administrate pacienţilor din Marea Britanie în lunile următoare, anunţă The Telegraph. Potrivit publiaţiei britanice, este uimitor că două tipuri de tratament cu rezultate foarte bune sunt autorizate în acelaşi timp, prima oară când tratamentul melanomului se schimbă în ultimii 40 de ani.
Unul dintre medicamente se numeşte Ipilimumab, un tip de imunoterapie care vrea să “înveţe” sistemul imunitar cum să lupte cu melanomul. Tratamentul, administrat intravenos de patru ori în decursul a trei luni de zile a fost deja aprobat în SUA, costul unei serii fiind de 120.000 de dolari. 47,3% dintre pacienţii care au luat Ipilimumab şi decarbazină (administrată în timpul şedinţelor de chimioteraăie clasice) erau în viaţă după un an, comparativ cu 36,3% dintre pacienţi care au urmat doar chimioterapia.
Pe termen lung, 20,8% dintre pacienţii cărora li s-a administrat ipilimumab au supravieţuit trei ani, comparativ cu 12,2% pentru ceilalţi.
Celălalt tratament Vemurafenib, este o pastilă care se ia de două ori pe zi şi a dus la o scădere de până la 63% a riscului de deces în primele trei luni de la administrare, iar rscul de progresie a cancerului a scăzut cu 74%. Medicamentul a fucţionat la jumătate dintre pacienţii care prezintă gena BRAF şi acţionează prin localizarea acesteia şi o împiedică să crească.
Vemurafenib a fost creat de către compania farmaceutică Roche, la mai puţin de zece ani după ce profesorul Richard Marais, de la Institutul de Cercetare a Cancerului din Londra a identificat gena BRAF în melanomul malign. “Este cea mai mare descoperire în cercetarea melanomului din ultimii 30 de ani . Pentru prima oară, rezultatele demonstrează că există un tratament pentru melanom”.