Pentru a scăpa de surplusul de kilograme, fosta componentă a trupei Class a ţinut timp de trei luni o cură de detoxifiere şi a mers zilnic la sală
Din cauza unui tratament pe bază de cortizon, un hormon natural ce are rolul de a stopa procesele degenerative ale organismului, Anca Badiu a ajuns să cântărească 75 de kilograme. “Mereu am fost o fire activă şi nu am avut probleme cu greutatea, dar tratamentul pe care l-am urmat pentru afecţiunea pulmonară de care am suferit m-a umflat la propriu”, a declarat pentru gândul fosta componentă a trupei Class.
Pentru a scăpa de surplusul de kilograme, artista a apelat la medici nutriţionişti din Italia, care au sfătuit-o să urmeze o cură de detoxifiere înaintea oricărui regim alimentar.
“Medicii mi-au spus că regimurile de slăbit nu vor avea niciun rezultat dacă nu elimin toxinele. Astfel, timp de treiluni am ţinut o cură de detoxifiere cu ajutorul unui produs 100% natural care trebuia adăugat într-un păhărel de iaurt simplu dimineaţa. Nu am încercat niciodată ceaiuri de detoxifiere. Mai mult, ca procesul de slăbire să fie sănătos şi echilibrat, a trebuit să renunţ la tot ce înseamnă carbohidraţi, deşi sunt o mare fană a pastelor şi a pizzei. Sportul a fost un alt aliat în faţa kilogramelor în plus”, mărturiseşte Anca Badiu.
Cura de detoxifiere a stimulat scăderea în greutate
După două luni de dietă îmbinată cu sport, rezultatele nu au întârziat să apară, susţine artista. “După ce am început cura de detoxifiere, slăbeam de la o zi la alta. Am început să ţin regim bazat pe cât mai multe proteine şi să fac zilnic exerciţii cardio îmbinate cu exerciţii de forţă, pentru a-mi tonifia masa musculară. După 2 luni, am reuşit să slăbesc 10 kilograme”, povesteşte cântăreaţa.
Pentru a intensifica procesul de slăbire, Anca Badiu a băut zilnic cel puţin doi litri de apă, “deoarece accelerează eliminarea toxinelor”, şi s-a culcat devreme. “Odihna este esenţială dacă vrei să slăbeşti. Ea este strâns legată de metabolism. Persoanele care se culcă înainte de miezul nopţii vor avea un metabolism rapid, iar arderile grăsimilor sunt accelerate”, mai spune Anca Badiu.
Ultima masă, luată cel târziu la ora 17
Micul dejun al cântăreţei constă într-un iaurt cu 0,1% grăsimi amestecat cu tărâţe de ovăz neprocesate. “Masa de prânz o iau în jurul orei 14.00, când prefer o salată pe bază de roşii, castraveţi, salată verde, două albuşuri de ou fiert, migdale, avocado, prune uscate, lămâie, câteva picături de ulei de măsline şi ton alb sau piept de pui la grătar”, menţionează interpreta.
În rest, mănâncă numai fructe, mai puţin banane şi struguri, deoarece au un conţinut caloric ridicat. “Nu mănânc niciodată ceva consistent după ora 16.00 – 17.00, deoarece, după această oră, metabolismul îşi încetineşte ritmul. Singura masă consistentă este cea de la prânz”, subliniază Anca Badiu.
Carnea roşie, precum cea de vită sau de porc, nu face parte din regimul cântăreţei. “Ca să nu am probleme cu greutatea, mănânc vită de cel mult două ori pe lună. Carnea de porc trebuie mâncată şi mai rar – maxim o dată pe lună”, mai spune solista.
Sursa: gandul.info