Marii consumatori de cafea prezintă de trei ori mai multe riscuri de a avea halucinaţii auditive comparativ cu persoanele care beau zilnic cel mult o ceaşcă cu această băutură, este concluzia oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Manchester. Potrivit specialiştilor, persoanele care beau cinci ceşti de cafea sau mai mult sunt expuse acestui risc, susţin specialiştii, informează Daily Mail.
Pentru a ajunge la această concluzie, ei au rugat un grup de 92 de persoane să asculte o melodie compusă din sunete albe, spunându-le că pe parcursul liniei melodice vor fi inserate şi câteva pasaje din cântecul “White Christmas” cântat de Bing Crosby. Când acestea se auzeau, voluntarii urmau să apese un buton.
Jumătate dintre participanţii la studiu erau mari consumatori de cafea, în timp ce restul au susţinut că se limitează la a consuma o singură ceaşcă de cafea pe zi.
“Deşi i-am rugat să marcheze pasajele din “White Christmas”, pe parcursul melodiei nu a fost niciun vers din cântecul lui Bing Crosby. În urma experimentului , am constatat că persoanele care erau stresate şi care avea un nivel ridicat de cofeină în organism au avut destul de des fragmente din melodia White Christmas”, spune profesorul Simon Crowe, coordonatorul cercetării.
Cercetătorii nu au stabilit o legătură directă între cofeină şi halucinaţiile auditive, spunând că este posibil ca marii băutori de cafea să aibă deja o personalitate predispusă către acest tip de afecţiune. O altă explicaţie dată de oamenii de ştiinţă a constat în faptul că această băutură acţionează asupra organismul ca un drog.
“Studii suplimentare sunt necesare pentru a stabili cu certitudine dacă excesul de cafea şi alimentaţia în general au un impact asupra acestui tip de halucinaţii”, a menţionat prof. Crowe.