În loc de purificare, există riscul îngrăşării şi suprasolicitării organismul cu alimente bogate în E-uri. Persoanele care suferă de boli cronice, copiii, femeile însărcinate şi vârstnicii sunt cei mai afectaţi de regimul de post incorect.
Prin definiţie, postul presupune un regim alimentar din care lipsesc produsele de origine animală. Dar, pentru că tocmai acestea sunt bogate în vitamina B12, în fier şi în proteine cu valoare biologică ridicată, persoanele care ţin post rămân „descoperite” în ceea ce priveşte aportul acestor nutrienţi. Mai ales copiii şi femeile însărcinate resimt lipsa acestor proteine, astfel că o dietă bazată doar pe legume şi pe fructe nu le este recomandată.
În această perioadă, multe persoane încearcă să păcălească senzaţia de foame consumând cu precădere produse de patiserie sau de tip fast-food, cum sunt foietajele, cartofii prăjiţi sau chipsurile. Acestea pun în pericol sănătatea, fiind bogate în grăsimi hidrogenate, care se depun pe vasele de sânge. În plus, ele sunt lipsite de valoare nutritivă şi asigură o saţietate de scurtă durată.
Mai mult, consumul exagerat de produse făinoase poate duce la acumularea kilogramelor. „Este bine ca doar jumătate din calorii să provină din glucide complexe”, completează medicul nutriţionist Adrian Copcea. Cele mai indicate sunt produsele nerafinate, obţinute din cereale integrale: orez brun, pâine integrală, fulgi integrali.
Postul negru, periculos pentru diabetici
Perioada de post poate pune probleme celor care suferă de afecţiuni renale, hepatice, digestive, dar şi persoanelor cu un sistem imunitar slăbit sau celor aflate sub tratament medicamentos. Postul negru este cu atât mai periculos în aceste cazuri, dar şi în cazul diabeticilor. „Aceştia trebuie să îşi ajusteze tratamentul, în caz contrar riscând o scădere severă a glicemiei”, atrage atenţia medicul Adrian Copcea. Şi excesul de grăsimi naturale şi de prăjeli, ambele prezente din plin în zacuscă, poate fi periculos pentru cei cu afecţiuni gastrice, dar şi pentru cei care vor să aibă grijă de siluetă.
Atenţie la pateurile vegetale!
Numeroase produse de post conţin aditivi alimentari de tipul aromelor şi potenţiatorilor de gust, menite să facă produsul mai gustos. De asemenea, pot fi bogate în conservanţi, care cresc durata de viaţă a produselor respective, cel mai întâlnit fiind sarea. Medicii nu le recomandă şi propun înlocuirea pateurilor, parizerului şi şniţelelor vegetale cu fasole, orez cu ciuperci sau cu cartofi fierţi.