Perioada meselor copioase s-a încheiat, asa ca este timpul pentru o pauza alimentara. Iata câteva sfaturi pentru o dieta potrivita dupa Sarbatori.
Evitaţi prăjelile
Alimentele prăjite, mai ales pregătite incorect, reprezintă un pericol, nu numai pentru siluetă, dar şi pentru sănătatea organismului nostru.
De aceea, după o perioadă care suprasolicită întregul organism cu mâncărurile gătite, vă recomandăm o perioadă în care să nu mâncaţi alimente prăite.
Consumaţi alimente crude
Încercaţi să consumaţi cât mai multe alimente crude, legume, fructe, evitaţi zahărul rafinat, produsele de patiserie, conservele sau alimentele cu aditivi.
Mâncaţi peşte şi supe
Vă puteţi bucura de o porţie de peşte cu garnitură de orez şi broccoli, apoi la micul dejun de un iaurt natural.
În zilele următoare preparaţi salate cu multe frunze verzi şi legume. Mâncaţi multe supe şi ciorbe. Reglează digestia şi fac bine la stomac.
Beţi multe lichide
Este de preferat să beţi multe sucuri naturale, preparate în casă şi cel puţin 2 litri de apă pe zi.
Nu uitaţi de ceaiuri
Ceaiurile din plante medicinale au efecte benefice asupra digestiei. Vă recomandăm ceaiul din păpădie, cicoare, soc, trei fraţi pătaţi, anghinare.
Consumaţi tincturi din plante
Luaţi de la plafar tincturi de plante medicinale, macerate la rece sau pulbere, care se consumă în fiecare zi. Puteţi să le preparaţi şi în casă.
Scapă de balonare!
Un regim cu prea multă sare, zahăr şi produse lactate poate duce la balonare. Ca să evitaţi această afecţiune, luaţi cina devreme, nu consumaţi lichide în timpul mesei, mestecaţi bine mâncarea, luaţi un supliment cu enzime digestive, adăugaţi la mâncăruri busuioc, mărar, cimbru, mentă, limitaţi sarea şi faceţi mişcare.
Sfecla roşie curăţă ficatul de grăsimi
Salata de sfeclă roşie este garnitura perfectă pentru fripturi, însă aceasta aduce şi numeroase beneficii sănătăţii noastre. Specialiştii au demonstrat că pigmentul roşu din sfeclă ajută organismul în lupta împotriva cancerului.
Aceştia au descoperit că sucul de sfeclă scade colesterolul, ceea ce duce la reducerea riscului de apariţie a bolilor de inimă.
Sucul de sfeclă roşie are foarte multe vitamine, îmbunătăţeşte metabolismul, combate anemia şi are efect de detoxifiere a ficatului, ajutându-l să distrugă grăsimile depozitate.