Nu îţi spune că mănânci orice şi nu te îngraşi şi nici că poţi consuma cinci mese pe zi. Dieta pe care ţi-o prezentăm este ceva mai strictă şi a fost elaborata de cercetătorii germani, de la Institutul de nutritie “MAX PLANK”.

Specialiştii susţin că regimul, bazat foarte mult pe carne de vită, ouă, legume şi fructe, trebuie ţinut două săptămâni, pentru că îţi modifică metabolismul şi te ajută să-ţi menţii mai uşor greutatea corporala.

Mai mult, cei care au ţinut această dietă, au declarat, pe forumurile de nutriţie, că au reuţit să slăbească chiar şi 9 kg în două săptămâni. Dacă intenţionezi să o ţii, e obligatoriu să respecţi restricţiile! Este interzis să consumi vreun fel de alcool (bere, vin, tarie) şi trebuie să foloseşti doar sare dietetică şi să bei cel putin doi litri de lichid pe zi (ceai cu lămâie şi cafea fără zahăr, apă minerală slab acidulată).

O dată pe săptămână însă, poţi mânca oricât din mâncarea ta preferată. Iată dieta pe o săptămână:

LUNI
Dimineaţa: cafea (fără zahăr sau lapte)
La prânz: 2 ouă fierte tari şi spanac fiert (cu putina sare) – cât vrei (exclus paine)
Seara: 1 grătar de vacă şi salata verde cu ţelina – cât vrei (exclus pâine)
MARŢI
Dimineaţa: cafea (fără zahăr sau lapte)
La prânz: 1 gratar de vacă, salată verde şi fructe – cât vrei (exclus pâine)
Seara: şuncă de Praga – cat vrei (exclus pâine)
MIERCURI
Dimineaţa: cafea (fără zahăr sau lapte) cu 50 g pâine intermediară
La prânz: 2 ouă fierte tari cu salata verde şi roşii – cât vrei (exclus pâine)
Seara: şuncă de Praga şi salată verde – cât vrei (fără pâine)
JOI
Dimineaţa: cafea (fără zahăr sau lapte) cu 50 g pâine intermediară
La prânz: 1 ou + morcovi fierţi (sau cruzi) + Schwitezer – cât vrei (exclus paine)
Seara: fructe cu iaurt – cât vrei (exclus pâine)
VINERI
Dimineaţa: cafea (fără zahăr sau lapte) +morcovi cruzi raşi cu lămâie şi nimic altceva
La prânz: peşte fiert + roşii – cât vrei (exclus paine)
Seara: 1 grătar de vacă + salată verde – cât vrei (fără pâine)
SÂMBĂTĂ
Dimineaţa: cafea (fără zahăr sau lapte) + 50 g pâine intermediară
La prânz: pui la grătar – cât vrei (exclus pâine)
Seara: 2 ouă fierte tari + morcovi – cât vrei (fără pâine)
DUMINCĂ
Dimineaţa: ceai cu lămâie şi nimic altceva
La prânz: 1 grătar de vacă + fructe – cât vrei (exclus pâine)
Seara: orice şi cât vrei (mâncarea preferată)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *