Specialiştii în fitness afirmă că renunţarea la sedentarism accelerează procesul de slăbire. Potrivit acestora, scăderea în kilograme nu va fi spectaculoasă dacă nu respecţi un program de antrenament zilnic.
Antrenorii au realizat un top 3 al celor mai indicate exerciţii pentru slăbit.
Stepul aerobic asigură arderea a până la 800 de kilocalorii într-o oră. Acest tip de exerciţii presupune urcarea şi coborârea de pe un suport, în paşi de dans.
Mişcarea este asemănătoare cu cea a urcării scărilor, iar dansul asigură un ritm cardiac crescut, astfel că exerciţiul este un foarte bun antrenament cardio. Step aerobicul acţionează în primul rând asupra picioarelor, coapselor şi fundului – zonele pe care majoritatea femeilor le consideră “cu probleme”.
Ciclismul promite arderea între 500 şi 1.000 de kilocalorii într-o oră. Totul depinde de viteza cu care pedalezi. Acest sport acţionează asupra tuturor maselor de muşchi, stimulând arderea grăsimilor şi creşterea masei musculare, mai ales în zona coapselor. Antrenorii susţin că scăderea în greutate va fi vizibilă în mai puţin de două săptămâni.
Înotul stimulează arderi de până la 800 de kilocalorii pe oră, susţin specialiştii în fitness. Potrivit experţilor, acest sport este unul dintre cele mai indicate exerciţii pentru slăbit, deoarece antrenează aproape toţi muşchii corpului. Mai mult, înotul este benefic şi pentru sănătatea inimii şi a plămânilor.