Cremele autobronzante din comert sau solutiile aplicate prin pulverizare, la salon, sunt moduri mai inofensive de bronzare decât expunerea la razele ultraviolete. Bronzul rezultat în acest fel dureaza mai putin, deoarece presupune colorarea stratului superficial al pielii. Însa poate fi împrospatat prin reaplicari.

Bronzul natural apare ca urmare a expunerii pielii la razele ultraviolete, ale cărei riscuri sunt cunoscute. „Pe termen scurt, expunerea la soare produce efecte negative precum arsurile şi alergiile, pe termen mediu conduce la agravări ale unor afecţiuni ale pielii precum vitiligo şi lupus, iar pe termen lung poate determina îmbătrânire prematură cu pete, modificări de culoare şi riduri date de degradarea fibrelor de colagen, a ADN-ului celular şi a celulelor Langerhans”, spune prof. dr. dermatolog Anca Zbranca de la Clinica Roderma din Iaşi.

În schimb, autobronzantele sunt inofensive pentru tegument. Acestea conţin substanţe care oxidează la nivelul pielii şi care îi schimbă culoarea, dar acest lucru nu deteriorează ţesuturile. „Nu produc arsuri termice, nici dilatarea vaselor de sânge ale pielii şi nici secreţie de melanină, pigment care, în anumite situaţii poate păta pielea, aşa cum se întâmplă în cazul expunerii la ultraviolete”, explică prof. Anca Zbranca.

Autobronzantul, în funcţie de tipul de piele

Cremele şi loţiunile autobronzante trebuie alese în funcţie de tipul de piele şi, de gradul de intensitate a culorii dorite. Culoarea se obţine încă din prima oră, se păstrează câteva zile, apoi se decolorează uşor până dispare. De aceea, este indicată reaplicarea produsul pentru menţinere şi o bună hidratare prealabilă .Componente precum hidroxiacetona (DHA), prezente în autobronzante, pot usca pielea şi necesită aplicări complementare de loţiuni hidratante”, mai spune prof. Anca Zbranca.

Bronzul poate fi organic

Indiferent de tip, autobronzantele au ca ingredient activ dihidroxiacetona, un derivat al trestiei-de-zahăr care, după aplicare, acţionează colorând stratul superficial al pielii. Fiindcă ingredientele sunt naturale, acest tip de bronzare se mai numeşte şi bronzare organică. Aplicarea se face prin pulverizare şi, spre deosebire de aplicarea acasă, la salon se pot colora şi zonele inaccesibile cum este porţiunea spatelui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *