Dieta care face furori în America spune că omul poate trăi cu carne slabă, ouă şi lactate degresate şi interzice expres grăsimile şi dulciurile (inclusiv multe fructe). Mulţi medici o contestă.

Dieta care îşi propune să combată epidemia de obezitate din America pune la colţ zaharurile şi grăsimile şi face pledoarie proteinelor, pe principiul că fără primele două se poate trăi, dar fără proteine nu.

Dieta Dukan, după numele autorului ei, în mare vogă în rândul vedetelor, spune stop calculului de calorii şi dă “liber” la proteine – carne slabă, de pui sau de vită, ouă, lactate degresate, garnisite cu tărâţe de ovăz şi stropite cu apă din plin.

Dieta în patru paşi nu permite în prima fază altceva decât proteine, în a doua fază, pe lângă proteine, şi legume, în a treia fază se introduce o porţie de fructe pe zi, iar faza ultimă este pentru toată viaţa: joia e “zi de proteine”.

Din cauză că privează corpul de nutrienţi esenţiali, Agenţia Franceză pentru Securitatea Alimentului şi Mediului a introdus dieta Dukan în Top 15 cele mai dăunătoare diete din lume, iar Asociaţia Britanică de Nutriţie în primele cinci diete nocive pe anul 2011. Specialiştii români sunt de aceeaşi părere.

Interzis la banane, struguri şi cartofi

Dieta începe cu “etapa de atac”, care durează între şapte şi cel mult zece zile.

În tot acest timp nu se consumă altceva decât proteine. Recomandate sunt carnea de vită (nu coaste sau antricot), carne de pui fără pieliţă, peşte (merluciu, cod, sardine, scrumbie, ton), fructe de mare, organe (doar ficatul şi limba sunt permise), ouă (preparate fără ulei), lactate degresate. În această fază se pot pierde şi 20 de kilograme.

Dieta continuă cu “etapa de croazieră”, când “zilele de proteine” alternează cu zilele de proteine plus legume. De exemplu, o zi mâncaţi doar proteine, după care o zi, proteine şi legume. Se pot consuma roşii, castraveţi, ţelină, fenicul, andive, vinete, dovlecei, ardei, morcovi, sfeclă, dar sunt interzise alimente precum cartofii, orezul, porumbul, mazărea, fasolea şi lintea. Etapa de croazieră este cea mai grea, pentru că greutatea stagnează.

Etapa a treia este “de consolidare”, timp în care puteţi mânca două felii de pâine integrală, o felie de brânză slabă şi un fruct pe zi, cu excepţia bananelor, strugurilor şi cireşelor.

Ultima etapă îşi propune să menţină greutatea obţinută. Astfel, în fiecare joi se vor consuma doar proteine şi se va face mişcare cel puţin o jumătate de oră.

Motorul proiectat pe benzină care primeşte motorină

Specialistul în nutriţie Gheorghe Mencinicopschi atrage însă atenţia că “nu există o zi anume când să-i impui corpului restricţii. Dacă eu am un motor proiectat pentru benzină, iar eu îi bag motorină, ştiţi bine ce se întâmplă”.

Autorul dietei, de profesie medic neurolog, spune că organismul asimilează glucidele extrem de uşor, ceea ce creşte secreţia de insulină care favorizează producerea şi stocarea grăsimilor. Când nu consumăm glucide, corpul automat consumă grăsimile pentru a le transforma în energie. În continuare, “lipidele sunt duşmanul cel mai mare al grăsimii”.

“Nu putem pierde grăsimea noastră dacă mâncăm gră simile altora, care cresc colesterolul şi trigliceridele”. În plus, nu sunt consumate niciodată singure, ci cu pâine, paste etc.

Proteinele, în schimb, se digeră cel mai greu, deci ţin de foame cel mai mult. Pentru un aliment bogat în proteine şi cu 100 de calorii corpul, consumă 30 de calorii în procesul de digestie. Dieta Dukan vă permite să mâncaţi nelimitat carne şi alte proteine, fără a mai avea grija caloriilor.

“Omul are nevoie de 50 de nutrienţi esenţiali. Niciun aliment nu îi conţine, ci doar o dietă diversificată.“
PROF. DR. GHEORGHE MENCINICOPSCHI, specialist în alimentaţie

OPINIA EXPERŢILOR ROMÂNI

“Omul este proiectat să fie omnivor, nu carnivor”

Specialiştii români sunt şi ei contestatari ai dietei. “Nu există modă în nutriţie, omul este proiectat să fie omnivor, nu carnivor. De exemplu, pisica are o dantură adecvată, noi nu, noi avem un stomac mai mare ca pisica, dar cu o aciditate mai mică, pisica are un stomac mai mic, dar cu o aciditate mare, ceea ce îi permite să digere carnea mai repede”, explică prof. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie.

Acesta mai spune că nu contează doar cantitea de calorii, ci mai ales calitatea. Caloriile de calitate conţin substanţe necesare metabolizării alimentelor. “De exemplu, zahărul nu are vitamina B1 şi crom, iar pentru a fi metbolizat, organismul consumă din depozitele de nutrienţi care nu sunt veşnice. În timp, se ajunge la carenţe şi dezechilibre severe. Omul are nevoie de 50 de nutrienţi esenţiali. Niciun aliment nu conţine 50 de nutrienţi esenţiali, doar o dietă diversificată”, mai spune specialistul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *