Dislexia este un handicap legat de citire, determinat de incapacitatea creierului de a decodifica simboluri grafice. Dislexia este o dizabilitate de invatare care altereaza modul in care creierul proceseaza materiale scrise.

Cele mai obisnuite conceptii privind dislexia sunt fie ca copiii afectati de dislexie sunt predispusi sa vada literele si cuvintele invers sau ca problema are legatura directa cu inteligenta. Ambele conceptii sunt incorecte. In cazul dislexiei, problema este una strict lingvistica si nu una vizuala. Dislexia nu provine in niciun caz din lipsa de inteligenta. Persoanele cu dislexie severa pot fi geniale.

Efectele dislexiei variaza de la persoana la persoana, nu putem numi cu exactitate un set de reguli aplicabile in cazul acestei boli. Singura trasatura comuna persoanelor dislexice este aceea ca le este incetinita capacitatea de citire cu mult fata de o persoana sanatoasa de varsta lor. Dislexia se deosebeste de retardul de citire, care poate avea drept cauza retardul psihic sau privari educationale (probleme culturale).

Dislexia este considerata una dintre cele mai obisnuite dificultati de citire. Dislexia este o boala care afecteaza un procent mai mare de baieti decat de fete. Un studiu efectuat de cercetatorii unei universitati din Anglia a aratat ca baietii, intr-un numar de trei ori mai mare, sunt expusi riscului de a deveni dislexici.

Dislexia afecteaza persoane din toate mediile etnice, desi limba materna a unei persoane poate juca un rol important. O limba in care exista o conexiune clara intre felul in care un cuvant este scris si maniera in care suna (ex. limba romana, italiana, spaniola) poate fi o provocare mai usoara pentru o persoana cu dislexie mica, pana la moderata. Dar limbi precum engleza, germana, in care nu exista o legatura atat de clara intre felul in care se scrie un cuvant si felul in care acesta se pronunta pot deveni serioase provocari pentru persoanele dislexice.

Simptomele dislexiei

Printre simptomele dislexiei, includem probleme de exprimare si handicap de vorbire. Cand citesc cu voce tare, persoanele cu dislexie pot inversa cuvinte sau parti din cuvinte. Mai pot fi confundate ordinea cuvintelor si a sunetelor, se pot omite cuvinte sau se sare peste parti din acestea, in cazul unei propozitii. Dislexicii pot, de asemenea, inversa cuvinte sau litere in scriere. Apare uneori si scrierea in oglinda sau inversarea literelor. Exista si unele probleme de perceptie, dislexicii avand uneori probleme de a percepe corect sunetele sau cuvintele. Studentii dislexici pot avea probleme in a sintetiza ideile dintr-o expunere sau material.

Cauzele aparitiei acestei boli nu sunt foarte clare, dar majoritatea teoriilor emise de cercetatori converg, sustinand ca este vorba de cauze genetice (boala transmisa pe cale familiala), care schimba maniera in care creierul percepe informatia. Mai exista si o teorie fonologica, conform careia persoanele cu dislexie au mai mari dificultati de prelucrare fonologica decat alte persoane. Motivul pentru care au aceasta dificultate de prelucrare fonologica este legat de faptul ca parti din creierul lor functioneaza altfel decat in mod normal.

Cu ajutorul scanarii pe baza de rezonante magnetice s-a demonstrat ca trei sectiuni din creierul unei persoane cu dislexie functioneaza mai incet atunci cand vine vorba de citit. Aceasta activitate scazuta a creierului lor poate avea legatura cu capacitatea scazuta de prelucrare fonologica.

Cerebelul este responsabil si pentru partea de coordonare si abilitatea de a aprecia timpul. Acesta poate fi o explicatie pentru faptul ca multe din persoanele dislexice nu se pot coordona si au probleme cu organizarea timpului.

Deoarece este apreciata ca fiind o boala genetica, in cazul in care o persoana sufera de dislexie, sansele ca copilul sau sa mosteneasca aceasta boala sunt de 40 pana la 60%.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *